Zaharia 7:1 În al patrulea an al împăratului Dariu, s-a întâmplat că cuvântul lui Domnul a venit la Zaharia în a patra zi a lunii a noua, seara in Chisleu; 7:2 Când au trimis la casa lui Dumnezeu pe Șerezer și pe Regemelec și oamenii lor, să se roage înaintea Domnului, 7:3 Și să vorbească preoților care erau în casa Domnului oștirilor și profeților, zicând: Să plâng în luna a cincea, despărțindu-mă, așa cum am făcut atâția ani? 7:4 Atunci cuvântul Domnului oștirilor mi-a zis: 7:5 Vorbește întregului popor din țară și preoților, spunând: Când? aţi postit şi aţi jelit în luna a cincea şi a şaptea, cei şaptezeci ani, ați postit pentru mine, chiar pentru mine? 7:6 Și când ați mâncat și când ați băut, nu ați mâncat pentru voi înșivă și beți pentru voi înșivă? 7:7 Dacă nu auziţi cuvintele pe care le-a strigat Domnul prin cei dintâi? profeţi, când Ierusalimul era locuit şi în prosperitate, şi cetăţile ea în jurul ei, când oamenii locuiau în sudul și câmpia? 7:8 Cuvântul Domnului a fost adresat lui Zaharia, zicând: 7:9 Așa vorbește Domnul oștirilor, zicând: Faceți judecată adevărată și arată milă și milă fiecare om față de fratele său: 7:10 Să nu asupriţi văduva, nici orfanul, nici străinul, nici pe cel sărac; și niciunul dintre voi să nu-și imagineze răul împotriva fratelui său în tine inima. 7:11 Dar ei au refuzat să asculte, au tras umărul și s-au oprit urechile lor, ca să nu audă. 7:12 Da, și-au făcut inima ca o piatră diamantată, ca să nu audă Legea și cuvintele pe care Domnul oștirilor le-a trimis în duhul Său de foai profeţi: de aceea a venit o mânie mare de la Domnul gazde. 7:13 De aceea s-a întâmplat că El a strigat și ei n-au vrut să audă; așa că au strigat și n-am ascultat, zice Domnul oștirilor: 7:14 Dar i-am împrăștiat cu vârtej printre toate neamurile pe care le-au împrăștiat nu știa. Astfel țara a fost pustie după ei, încât nimeni nu a trecut nu s-au întors, căci au pus pământul plăcut pustiu.