Zaharia
7:1 În al patrulea an al împăratului Dariu, s-a întâmplat că cuvântul lui
Domnul a venit la Zaharia în a patra zi a lunii a noua, seara
in Chisleu;
7:2 Când au trimis la casa lui Dumnezeu pe Șerezer și pe Regemelec și
oamenii lor, să se roage înaintea Domnului,
7:3 Și să vorbească preoților care erau în casa Domnului
oștirilor și profeților, zicând: Să plâng în luna a cincea,
despărțindu-mă, așa cum am făcut atâția ani?
7:4 Atunci cuvântul Domnului oștirilor mi-a zis:
7:5 Vorbește întregului popor din țară și preoților, spunând: Când?
aţi postit şi aţi jelit în luna a cincea şi a şaptea, cei şaptezeci
ani, ați postit pentru mine, chiar pentru mine?
7:6 Și când ați mâncat și când ați băut, nu ați mâncat pentru
voi înșivă și beți pentru voi înșivă?
7:7 Dacă nu auziţi cuvintele pe care le-a strigat Domnul prin cei dintâi?
profeţi, când Ierusalimul era locuit şi în prosperitate, şi cetăţile
ea în jurul ei, când oamenii locuiau în sudul și câmpia?
7:8 Cuvântul Domnului a fost adresat lui Zaharia, zicând:
7:9 Așa vorbește Domnul oștirilor, zicând: Faceți judecată adevărată și arată
milă și milă fiecare om față de fratele său:
7:10 Să nu asupriţi văduva, nici orfanul, nici străinul, nici pe cel
sărac; și niciunul dintre voi să nu-și imagineze răul împotriva fratelui său în tine
inima.
7:11 Dar ei au refuzat să asculte, au tras umărul și s-au oprit
urechile lor, ca să nu audă.
7:12 Da, și-au făcut inima ca o piatră diamantată, ca să nu audă
Legea și cuvintele pe care Domnul oștirilor le-a trimis în duhul Său
de foai profeţi: de aceea a venit o mânie mare de la Domnul
gazde.
7:13 De aceea s-a întâmplat că El a strigat și ei n-au vrut să audă;
așa că au strigat și n-am ascultat, zice Domnul oștirilor:
7:14 Dar i-am împrăștiat cu vârtej printre toate neamurile pe care le-au împrăștiat
nu știa. Astfel țara a fost pustie după ei, încât nimeni nu a trecut
nu s-au întors, căci au pus pământul plăcut pustiu.