Eclesiastul
1:1 Cuvintele Predicatorului, fiul lui David, rege în Ierusalim.
1:2 Deşertăciunea deşertăciunii, zice Predicatorul, deşertăciunea deşertăciunii; totul este
vanitate.
1:3 Ce folos are omul din toată munca pe care o face sub soare?
1:4 Un neam trece, și un altul vine; dar cel
pământul rămâne în veci.
1:5 Şi soarele răsare, şi soarele apune şi se grăbeşte la locul lui
unde s-a ridicat.
1:6 Vântul bate spre miazăzi și se întoarce spre miazănoapte; aceasta
se învârte neîncetat, și vântul se întoarce din nou după cum
circuitele lui.
1:7 Toate râurile curg în mare; totuși marea nu este plină; spre locul
de unde vin râurile, acolo se întorc iar.
1:8 Toate lucrurile sunt pline de muncă; omul nu o poate rosti: ochiul nu este
mulțumit de vedere, nici urechea umplută de auz.
1:9 Lucrul care a fost, este ceea ce va fi; si ceea ce este
făcut este ceea ce se va face: și nu este nimic nou sub
soare.
1:10 Este ceva despre care să se spună: „Iată, acesta este nou?” are
a fost deja de altădată, care a fost înaintea noastră.
1:11 Nu se mai aduce aminte de lucrurile trecute; nici nu va fi vreunul
amintirea lucrurilor care vor veni împreună cu cele care vor veni după.
1:12 Eu, Predicatorul, am fost rege peste Israel la Ierusalim.
1:13 Și mi-am dat inima să caut și să cerceteze prin înțelepciune despre toți
lucruri care se fac sub cer: această durere dureroasă i-a dat Dumnezeu
fiii omului să fie antrenaţi cu el.
1:14 Am văzut toate lucrările care se fac sub soare; și, iată, toate
este deșertăciunea și supărarea spiritului.
1:15 Ceea ce este strâmb nu poate fi îndreptat, iar ceea ce este lipsit
nu poate fi numerotat.
1:16 Am vorbit cu inima mea, spunând: Iată, am ajuns la o stare mare,
și am dobândit mai multă înțelepciune decât toți cei care au fost înaintea mea
Ierusalim: da, inima mea a avut o mare experiență de înțelepciune și cunoaștere.
1:17 Și mi-am dat inima să cunoască înțelepciunea și să cunoască nebunia și nebunia: I
am înțeles că și aceasta este o supărare a spiritului.
1:18 Căci în multă înţelepciune este multă mâhnire, şi cel ce sporeşte cunoaşterea
sporește tristețea.