Eclesiastul 1:1 Cuvintele Predicatorului, fiul lui David, rege în Ierusalim. 1:2 Deşertăciunea deşertăciunii, zice Predicatorul, deşertăciunea deşertăciunii; totul este vanitate. 1:3 Ce folos are omul din toată munca pe care o face sub soare? 1:4 Un neam trece, și un altul vine; dar cel pământul rămâne în veci. 1:5 Şi soarele răsare, şi soarele apune şi se grăbeşte la locul lui unde s-a ridicat. 1:6 Vântul bate spre miazăzi și se întoarce spre miazănoapte; aceasta se învârte neîncetat, și vântul se întoarce din nou după cum circuitele lui. 1:7 Toate râurile curg în mare; totuși marea nu este plină; spre locul de unde vin râurile, acolo se întorc iar. 1:8 Toate lucrurile sunt pline de muncă; omul nu o poate rosti: ochiul nu este mulțumit de vedere, nici urechea umplută de auz. 1:9 Lucrul care a fost, este ceea ce va fi; si ceea ce este făcut este ceea ce se va face: și nu este nimic nou sub soare. 1:10 Este ceva despre care să se spună: „Iată, acesta este nou?” are a fost deja de altădată, care a fost înaintea noastră. 1:11 Nu se mai aduce aminte de lucrurile trecute; nici nu va fi vreunul amintirea lucrurilor care vor veni împreună cu cele care vor veni după. 1:12 Eu, Predicatorul, am fost rege peste Israel la Ierusalim. 1:13 Și mi-am dat inima să caut și să cerceteze prin înțelepciune despre toți lucruri care se fac sub cer: această durere dureroasă i-a dat Dumnezeu fiii omului să fie antrenaţi cu el. 1:14 Am văzut toate lucrările care se fac sub soare; și, iată, toate este deșertăciunea și supărarea spiritului. 1:15 Ceea ce este strâmb nu poate fi îndreptat, iar ceea ce este lipsit nu poate fi numerotat. 1:16 Am vorbit cu inima mea, spunând: Iată, am ajuns la o stare mare, și am dobândit mai multă înțelepciune decât toți cei care au fost înaintea mea Ierusalim: da, inima mea a avut o mare experiență de înțelepciune și cunoaștere. 1:17 Și mi-am dat inima să cunoască înțelepciunea și să cunoască nebunia și nebunia: I am înțeles că și aceasta este o supărare a spiritului. 1:18 Căci în multă înţelepciune este multă mâhnire, şi cel ce sporeşte cunoaşterea sporește tristețea.