1 Corinteni
13:1 Deși vorbesc în limbile oamenilor și ale îngerilor și nu am
caritate, am devenit ca arama care sună sau ca un chimval care țipăie.
13:2 Și deși aș avea darul profeției și aș înțelege toate tainele,
și toată cunoașterea; și deși am toată credința, ca să pot îndepărta
munți, și nu am milă, nu sunt nimic.
13:3 Şi chiar dacă aş da toate bunurile mele pentru a hrăni pe cei săraci, şi chiar dacă le-aş da pe ale mele
trupul să fie ars, şi nu am dragoste, nu-mi foloseşte nimic.
13:4 Iubirea este îndelung răbdătoare și este bună; caritatea nu invidiază; caritate
nu se laudă, nu se umfla,
13:5 Nu se poartă necuviincios, nu caută a ei, nu este ușor
provocat, nu gândește răul;
13:6 Nu se bucură de nelegiuire, ci se bucură de adevăr;
13:7 Suferă toate lucrurile, crede toate lucrurile, nădăjduiește toate lucrurile, răbdează
toate lucrurile.
13:8 Iubirea nu eşuează niciodată;
fie că sunt limbi, ele vor înceta; dacă există cunoștințe,
va dispărea.
13:9 Căci în parte cunoaștem și în parte proorocim.
13:10 Dar când va veni ceea ce este desăvârșit, atunci va veni ceea ce este în parte
fi desființat.
13:11 Când eram copil, vorbeam ca un copil, am înțeles ca un copil,
gândit ca un copil: dar când am devenit bărbat, am lăsat deoparte lucrurile copilărești.
13:12 Căci acum vedem printr-o sticlă, întuneric; dar apoi faţă în faţă: acum eu
cunosc parțial; dar atunci voi cunoaște așa cum sunt și eu cunoscut.
13:13 Și acum rămâne credința, nădejdea, dragostea, acestea trei; dar cel mai mare dintre
asta este caritatea.