1 Corinteni 13:1 Deși vorbesc în limbile oamenilor și ale îngerilor și nu am caritate, am devenit ca arama care sună sau ca un chimval care țipăie. 13:2 Și deși aș avea darul profeției și aș înțelege toate tainele, și toată cunoașterea; și deși am toată credința, ca să pot îndepărta munți, și nu am milă, nu sunt nimic. 13:3 Şi chiar dacă aş da toate bunurile mele pentru a hrăni pe cei săraci, şi chiar dacă le-aş da pe ale mele trupul să fie ars, şi nu am dragoste, nu-mi foloseşte nimic. 13:4 Iubirea este îndelung răbdătoare și este bună; caritatea nu invidiază; caritate nu se laudă, nu se umfla, 13:5 Nu se poartă necuviincios, nu caută a ei, nu este ușor provocat, nu gândește răul; 13:6 Nu se bucură de nelegiuire, ci se bucură de adevăr; 13:7 Suferă toate lucrurile, crede toate lucrurile, nădăjduiește toate lucrurile, răbdează toate lucrurile. 13:8 Iubirea nu eşuează niciodată; fie că sunt limbi, ele vor înceta; dacă există cunoștințe, va dispărea. 13:9 Căci în parte cunoaștem și în parte proorocim. 13:10 Dar când va veni ceea ce este desăvârșit, atunci va veni ceea ce este în parte fi desființat. 13:11 Când eram copil, vorbeam ca un copil, am înțeles ca un copil, gândit ca un copil: dar când am devenit bărbat, am lăsat deoparte lucrurile copilărești. 13:12 Căci acum vedem printr-o sticlă, întuneric; dar apoi faţă în faţă: acum eu cunosc parțial; dar atunci voi cunoaște așa cum sunt și eu cunoscut. 13:13 Și acum rămâne credința, nădejdea, dragostea, acestea trei; dar cel mai mare dintre asta este caritatea.